Bunica noastră a fost darul cel mai sfânt pe care Dumnezeu ni l-a dat în viață. În blândețea și răbdarea ei am înțeles ce înseamnă iubirea adevărată. Ne-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu povețe înțelepte și cu brațele deschise. Astăzi, când pomenim sufletul ei, ne rugăm cu smerenie și durere:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, odihnește sufletul roabei Tale [numele], bunica noastră, în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul. Dă-i, Doamne, pacea cea veșnică, și așaz-o în corturile celor aleși, unde strălucește lumina feței Tale. Veșnică pomenire, bunică! Nu te vom uita niciodată.